Fata padurarului a fost prima mea iubire

Pe vremea liceului obisnuiam sa-mi petrec fericit cate doua saptamani din fiecare vacanta de vara la resedinta bunicilor mei in judetul Dambovita. Asa ii spuneau ei in gluma, casutei modeste, pe care si-o cumparasera cand eu eram in clasa a noua, mutandu-se inapoi de la oras la tara – resedinta.
Desi erau bogati, bunicilor mei nu le trebuia mai mult decat aceasta cabanuta rustica, situata in apropierea unei paduri. Zona era inca semisalbatica si ingloba mici peisaje de o frumusete elementara. Rarele lor deplasari in « zonele civilizate » (bunicii mei spuneau « civilizate » tot cu ironie), le faceau cu un jeep.
Se bucurau foarte mult cand ii vizitam vara. Acolo, la tara, in vara cand absolvisem clasa a 11-cea am cunoscut prima mea iubire.
Cabanuta bunicilor se invecina cu casa padurarului. Padurarul isi facuse casa mare cu etaj.
Intr-o noapte nu aveam somn si am iesit la plimbare, la hoinareala, sub cerul instelat. De fapt, visam sa fumez, caci bunicii nu ma lasau sa fumez in casa, si apoi sa ma scald intr-un iaz aflat nu prea departe.
Portita din fundul gradinii ducea la o livada. Intre copaci, pe centru, exista o carare cosita, la capatul careia se ridica zidul intunecat al padurii. Roua se asternea in perle bogate. Era cald, liniste, merii pareau fantome fara culoare si se auzea tarait de greieri. Luna era deasupra acoperisului lung al crangului, deformata de aburul noptii, o planeta luminoasa intre stele palide.
Dar nu numai lumina lunii m-a deturnat de la planurile mele. N-am mai ajuns pe malul iazului. Pentru ca la parterul casei padurarului se vedea o fereastra luminata.
Ca orice voyeur-ist atras de misterele noptii, m-am apropiat tiptil. N-aveam sa regret aceasta schimbare de directie. Urcandu-ma doar pe gard, caci din curte ma tot maraia un caine, am inceput sa ma holbez la « ecranul ad-hoc ». Draperiile erau date complet la o parte si era gata-gata sa cad de pe gard din cauza tulburarii atat de firesti care m-a cuprins.
Fata padurarului, o tipa cam de varsta mea, pe care ziua n-o vedeam decat in trecere, dansa aproape goala pe o muzica numai de ea auzita, fiindca padurarul isi pusese ferestre termopan care au si un oarecare rol antifonic.
Fata nu avea pe ea decat un slip de culoare rosie. Parul lung, despletit, ii ajungea pana la soldurile albe si gratioase. Dansa lent, parea somnambula. Sanii ei mici mi se lipisera de ochi ca niste lentile de contact.
Dar spectacolul n-a durat mult. Fata a stins lumina si nu s-a mai vazut nimic, absolut nimic. M-am dat jos de pe gard, bineinteles ca spre exterior, nu spre coltii cainelui, si am asteptat, cu inima batand ca o toba, minute in sir. Insa nici o lumina nu s-a mai aprins in casa padurarului.
M-am intors la cabanuta si m-am culcat. Tot restul noptii am ars in flacari si cred ca am visat minuni si ispite diavolesti.
Nu mai aveam decat urmatoarele scopuri in viata: s-o intalnesc, sa-i vorbesc, sa-i plac, sa ne plimbam, sa… dansam cu lupii. Trebuie sa va spun, ca pe vremea aceea eram mai virgin decat Fecioara Maria. Stiam ca pe fata padurarului o cheama Irina si ca invata la liceul din orasul invecinat. Era navetista. Uneori o mai ducea la scoala bunicul meu cu jeep-ul. Bunicul era prieten cu padurarul.
Dar, desi ma aflam acolo in cea de-a treia vacanta, eu niciodata nu vorbisem cu ea. Ne cunosteam din vedere si ne salutam din cap in treacat.
In dimineata aceea in curtea bunicilor am stat la panda, monitorizand cu atentie curtea ei. Bunicii plecasera devreme, intr-o vizita, la niste persoane care locuiau la vreo doi kilometri distanta.
Asteptam cu nerabdare ca Irina sa plece undeva si sa-i ies in cale. In asteptare, in freamat ca sa zic asa, i-am scris o poezie semnificativa. Desi eram timid si totodata riscam sa fiu considerat spion, voiam sa stie ca am vazut-o dansand dezbracata la miezul noptii. Ma gandeam ca aceasta taina comuna dezvaluita subtil, cu mijloacele metaforei, va crea o punte de legatura intre noi. Iat-o poezia, mi-o amintesc si astazi :
Nocturn, in lumina de aur curat,
Dansai gratios, precum crinii.
Erai ca un inger sumar imbracat
Si din palme-ti curgeau picaturi de Martini.
Irina a iesit pe la ora 11 si a pornit agale pe o carare care ducea spre iaz. Am iesit si eu repede, prin dos, am facut un ocol si, ca din intamplare, i-am taiat calea. Fata era imbracata intr-un maiou si in niste pantaloni scurti. Intr-o mana tinea o undita, in cealalta un juvelnic, iar pe umar ducea o geanta pescareasca. Eram destul de surprins sa constat ca e pescarita.
- Sarut mainile, am strigat eu.
- Salut, a zis ea zambind fermecator.
Era prima oara cand ne vorbeam.
- Nu stiam ca pescuiesti…
- Imi incerc si eu norocul din cand in cand. Nu mai mult. Vacantele de vara sunt, cel putin pentru mine, lungi si plictisitoare. Iar pescuitul e distractiv si deconectant.
- Si dansul, mi-am zis eu in gand. Apoi am intrebat-o :
- Te duci la iaz ?
- Da, ca doar nu la Mediterana…
- Imi dai voie sa te insotesc ?
- Cu cea mai mare placere.
Acolo, pe malul iazului, dupa multe ezitari si conversatii, i-am spus poezia. Si tot acolo, a doua zi, la o noua partida de pescuit, am sarutat-o. Iar intr-una din serile urmatoare, in padure…
Ce sa va mai spun ?! Spre deosebire de mine, Irina nu era ageamie in materie de dragoste. M-a invatat, vorba poetului, nepereche, din bob in bob, amorul. N-am sa uit niciodata prima mea dragoste. In vara aceea, spre deosebire de cele dinainte, am stat la bunici pana a inceput scoala. In ziua de 14 septembrie, cand mi-am luat ramas bun de la Irina, parca mi-am luat ramas bun de la viata.
La randul ei, fata padurarului parea nespus de trista ca ne despartim. I-am promis ca voi reveni de Craciun.
Dar in ajunul Craciunului, cand am descins in satul bunicilor, padurarul si familia lui nu mai erau acolo. Se mutasera la un domiciliu necunoscut. Nici macar bunicului nu-i spusesera unde se duc. Disparusera, pur si simplu, cu catel si purcel intr-o zi de toamna. In locul lor isi facuse stabiliment de vacanta un grangur din Bucuresti care cumpase proprietatea.

Investigatiile mele n-au dat rezultate. N-am aflat unde a plecat Irina. Insa din inima mea nu va pleca niciodata…

top